Femeia misterioasa din viata lui...

Nu  stiu de ce am senzatia ca barbatii stiu foarte clar inca de la inceput ce loc vei ocupa in mintea si in inima lor: iubita, sau amanta.Putem oare sa ii condamnam daca automat suntem incluse in cea de-a doua categorie iar noi ne dorim mai mult? Nicidecum, este optiunea lor  si mai ales este datoria noastra sa ne dam seama de la bun inceput ce cauta el, pentru a evita ulterioarele discutii de genul "a fost un bou, stiam eu, toti barbatii sunt la fel". Nu, nu a fost un bou, a vrut ceva iar tu nu ai fost probabil suficient de atenta incat sa iti dai seama ce vrea. Amanta... in schimb este un personaj prezent in viata multora. Unii o condamna, altii o iubesc. Tanara sau experimentata. Barbatul are curaj sa-i spuna tot ce-i trece prin cap. Ea nu incearca din rasputeri sa-i faca pe plac. Ea e pur si simplu.
Devenita amanta din capriciu, de nevoie sau prin vocatie, ea a existat si exista.Se zice ca iubirea unei amante nu se compara cu iubirea de „acasa”, sunt de parere unii... e mult mai mistuitoare si imprevizibila. Trairile sunt superioare.Si culmea  este ca nu stiu domle'  cum se face ca  amanta este acea persoana disponibila exact atunci cand cuplul trece printr-o criza!! Insa eu ma bucur pentru cei 10% dintre barbati care isi dau  seama ca sotiile lor valoreaza mult mai mult decat amantele! Si astfel constientizeaza ca iubirea pentru partenera de viata exista inca...insa ce te faci cu cei care nu isi dau seama, care traiesc cu ele, prin ele, pentru ele...?Altii considera ca, amanta ii face fericiti si o apreciaza pentru asta, insa isi apreciaza si sotia, dar din alte motive decat cele ce tin de fericire si atunci inclina sa-si lase nevasta pentru amanta.

Amantele, in esenta lor sunt niste femei sofisticate. Ipostaza de sotie are o aura de casnica, care candva a valorat ceva, dar acum s-au asternut anii, timpurile s-au schimbat.
Trecand peste prejudecatile sociale, amantele vor ramane mereu acele personaje misterioase. Ele vor fi mereu femeile ce stiu sa iubeasca pe ascuns, mai bine ca oricare altele si sa fie rezervate, si   mereu acolo, gata sa ierte orice si sa ofere iubire neconditionata…Josnicia apartine insa barbatilor, care pe langa faptul ce joaca un dublu rol, manipuleaza doua destine. In realitate, obisnuinta este cea care primeaza, comoditatea si lasitate. Este mult mai bine sa primesti de toate, din toate partile, fara ca tu sa ai vreo obligatie.
Cum spuneam, un barbat isi poate definitiva in gand ce vrea de la tine din prima clipa in care te cunoaste. Ca lucrurile se pot schimba pe parcurs, e altceva. Oricum, "prima impresie conteaza intotdeauna". Incearca sa iti dai seama ce vrea cu adevarat si, daca ceea ce vrea el nu se potriveste in niciun fel cu ce iti doresti tu, renunta din start. E mai sigur asa. Si nu pentru amandoi, ci pentru tine.
Dincolo de orice disputa, nu stim care, dintre amanta sau nevasta, este mai castigata. Va las pe voi sa judecati si poate veti raspunde la urmatoarea intrebare: Ce este mai trist? Sa fii sotie, iar sotul tau sa se intoarca acasa mereu si sa se puna noaptea, langa tine in pat, dar totusi mintea lui sa fie la alta femeie, sa isi doreasca sarutarile si mangaierile acesteia? Sau sa fii amanta si sa stii ca totusi iubitul tau, desi se duce la sotia lui, tot pe tine te iubeste si tot tu esti in gandul lui?

De ce iti sunt recunoscatoare..?

Nu “noi” ne-am despartit, “tu” te-ai despartit de mine. Nu eu te-am parasit, tu m-ai parasit pe mine. De ce caut motive pentru care ma bucur ca m-ai parasit? Pentru ca nu le mai pot face fata celor pentru care m-ai parasit, pentru ca abia acum inteleg si descopar ce inseamna viata fara tine. Viata fara tine... nu aduce deloc a moarte si prapad, a sfarsit si remuscari, dar seamana infinit de bine a sfarsit de confuzie, de iluzii sau de suferinta. Ma bucur ca m-ai parasit pentru ca nimeni in afara de tine nu stia sa-mi faca atat de mult rau. Si crede-ma stiai sa faci rau atat de bine...

Ma bucur ca m-ai parasit. Si stii de ce? Pentru ca altfel nu as fi aflat niciodata ce inseamna sa iubesti cu adevarat. Sau sa urasti si mai adevarat. As fi crezut ca nu pot sa respir decat prin tine, ca pot sa ma cufund doar in tine, ca un univers intreg vibreaza doar in prezenta ta, ca lacrimi curg doar pentru a alunga dorul de tine, ca sangele imi zvacneste pe sub piele, clocotind doar pentru tine. Nu as fi aflat ca printr-o fisura in suflet se poate scurge tot. As fi crezut in continuare ca ai puterea de a vorbi prin nepasare in numele iubirii. Ca nu pot trai decat una cu tine si doar pentru tine. Fara noi si fara mine. Doar pentru tine. As fi ratat placerea de a fi cu mine.

Ca noi nu va mai fi nimeni... am crezut. Ca noi vor fi multi altii... am aflat. As fi crezut ca daca cineva calca intentionat peste sufletul meu si il face pulbere si praf, apoi o sa-l adune si o sa-l umple doar cu fiinta sa, eu o sa ma fac atat de mica incat el nu o sa mai incapa langa mine. Ei bine... sufletul meu este in mine, iar eu traiesc prin el. El cel putin este fericit ca suntem impreuna.
As fi crezut ca salvarea vine doar dinspre tine si nu as fi vazut disperarea cu care imi face cu mana din alta parte. As fi crezut ca ratacind in bezna o sa ma orbeasca atat de multa lumina. As fi crezut ca in iubire fiecare zi trebuie sa fie zbuciumata, ca merit sa ma framant, sa sufar, sa-mi pun intrebari, sa cad, sa nu pot sa ma ridic sau sa reusesc sa-mi gasesc echilibrul pe nisipuri miscatoare doar cand tu imi intindeai mana ca sa ma ajuti. Sa ma intreb apoi ametita de cazatura de ce m-am impiedicat iarasi. As fi trait cu impresia ca pot sa obtin din exterior ceea ce imi lipseste in interior, as fi crezut ca iubirea poate fi aruncata dupa prea multa utilizare. Sau ca este normal sa fii rasplatit cu rau cand faci prea mult bine.
Te-am iubit mult. Te-am urat cu mila. Acum iti multumesc si sunt fericita. Am pentru ce sa-ti fiu recunoscatoare. Infruntand dezamagirile, am reinvatat ceea ce stiam, dar m-ai facut sa uit cu mult timp in urma ca sunt puternica. Ca sunt puternica chiar si atunci cand cer ajutorul altora, ca nu sunt slaba daca il primesc. Ca sunt frumoasa si fara sa ma convingi tu de acest lucru. Ca nu totul s-a oprit la tine. Ca durerea unei lume pierdute este de fapt doar durerea pierderii tale. Ca am ajuns sa redescopar lumea din jurul meu si ca imi place atat de mult ceea ce vad. Ca nu m-a abandonat nimeni, ci doar m-ai parasit tu. Ca daca iubirea noastra a fost si s-a dus, unele amintiri ale ei sunt inca superbe. Daca tu nu m-ai fi parasit, nu as fi putut sa ma bucur de durere. Nu as mai fi crezut in saruturi si transfer de suflet, in imbratisari calde si tandre, intr-o iubire calma, linistita si tacuta, nu as mai fi simtit frumusetea fiecarui crampei de viata si nu as fi vazut dincolo de tine si cuvinte. Nu as fi stiut ce inseamna ca toata lumea sa fie nu impotriva ta, ci alaturi de tine. As fi crezut ca visurile tale le-au ucis pe ale mele, hranindu-se din ele. Nu as mai fi cautat in altcineva continuarea povestii noastre de dragoste. Eu nu as mai fi fost Eu, cea de acum, diferita celei de la inceput. Eu nu l-as fi intalnit pe El sau as fi crezut ca este inca un vis ce risca sa se piarda nestiut in noapte. Nu as fi raspuns chemarii sale de iubire. Si pentru acest lucru mi-ar fi parut rau!

Atitudinea este totul...

Va invit sa facem impreuna un test. E dimineata, cum simtiti ziua care va urma? Oftati din greu la gandul ca o luati iar de la capat sau va cuprinde entuziasmul in fata unor  provocari? E foarte adevarat ca nu suntem toti la fel, dar cei care reusesc sa cultive optimismul si increderea sunt aceia care se bucura de succes in viata!Pornind de la acest adevar, strategia care ar trebui adoptata  poate fii rezumata altfel: gandeste-vorbeste-actioneaza.

Daca atitudinea inseamna totul, e limpede ca poti intr-o proportie destul de mare  sa iti modelezi destinul, pentru ca succesul depinde in primul rand de felul in care gandesti. Tot ce pot sa afirm este ca nu vorbesc in necunostiinta de cauza si am simtit pe pielea mea cat de mult te  poate urca, sau cobora "atitudinea".Am avut o perioada buna de timp o atitudine negativa, asupra problemelor pe care le-am intampinat,  gandeam mult, deseori prost...analizam tot, nu gaseam solutii, gaseam numai limitari....o perioada sumbra a vietii mele...Insa am avut norocul sa am o stea norocoasa, undeva sus, care mi-a dat impulsul de care aveam nevoie sa pot vedea lucrurile altfel decat le vedeam la momentul respectiv. A trebuit  sa cobor mult, sa ma vad jos, la pamant, ca sa pot sa realizez ca este atata roz in jurul meu, trebuia numai sa vreau sa il vad..Sunt convinsa ca majoritatea dintre noi ne-am lovit de o asemenea perioada in viata la un anumit moment dat, insa e foarte important cum am trecut peste si daca am inteles ceva din toate aceste "intamplari". Eu personal am invatat in primul rand sa gandesc pozitiv, roz, cum imi place mie sa spun...Adorm numai cu ganduri frumoase, ma trezesc cu zambetul pe buze chiar si la 5 dimineata, si pastrez in suflet doar amintirile frumoase ! Restul nu ma intereseaza...Acest lucru nu inseamna insa ca m-a orbit si nu vad si lucrurile urate din jurul meu, dar m-a facut puternica , sa am incredere ca pot sa trec peste ele! Sunt convinsa ca multi dintre voi va ve-ti regasi in ceea ce am scris, si chiar daca nu imi recunoste-ti mie, pastrati pentru voi,  conform rezumatului: gandeste-vorbeste-actioneaza! Mult succes!