Am indraznit sa navighez in barcuta mea fara vasle, fara panza, fara busola…
Am indraznit sa sper ca orizontul marii mele albastre ma va calauzi, ca stelele imi vor lumina calea, ca soarele ma va incalzi…
Am indraznit sa sper ca reci curenti ma vor purta in larg, catre cerul plin de nori albi, caiere de spuma moale care imi poarta leganarea pana departe…
Omul indrazneste sa fie om o secunda.
O secunda infinit de scurta, o scanteiere, o clipa in care stelele se nasc si mor, in care acele ceasornicului bat nemiloase nemarginirea.
O secunda in care am simtit ca sunt eu, eu cea care voi deschide drumul, cea care va schimba serpuirea potecii, cea care…
Dar nu suntem decat nisip purtat de vant, purtat departe, pana cand marea va inghiti din nou farama de indrazneala si secunda va fi fost batuta de ceasul uitarii, acea secunda eterna in care nu exista distante, nu exista limite, nu exista decat tu si eu, intr-un joc de-a nebunia…
