WHITE CHRISTMAS

N-o să vă sâcâi cu spiritul Crăciunului, e clișeistic până-n zilele limbajului de lemn (brrrrr), așa că o să vă urez cât se poate de simplu:

Sarbatori cu lumina si caldura sufleteasca, sanatate si bucurii, sarbatori traite din plin cu inima usoara si fara alte griji decat relaxarea si bucuria maxima alaturi de cei dragi!




WHITE CHRISTMAS - SARAH CONNOR - un diashow frumos
Vezi mai multe video din Divertisment

Cum iubesc barbatii....

Dacă aş fi bărbat, n-aş iubi o femeie pentru frumuseţea ei ci pentru feminitatea ei… [...]


Dacă ar fi deja iubita mea m-ar înduioşa felul în care mi-ar spune “bună dimineaţa, cu buzele, mâinile, ochii şi pielea ei toată. Aş pleca la muncă zâmbind dacă mi-ar face micul dejun şi mi-ar spune că mă iubeşte numai din ochii calzi de sub părul ciufulit. Mi-ar fi dor de ea dacă nu m-ar suna într-una şi dacă nu m-ar întreba nimic când aş veni târziu de la muncă. Aş iubi-o pentru că nu-şi bârfeşte prietenele, nu-mi urăşte prietenii, pentru că nu ţipă la nimeni şi, mai ales, pentru că îi strălucesc ochii de câte ori mă vede şi închide ochii când o sărut. Mi-ar fi nespus de dragă când m-ar adormi mângâindu-mă pe spate, cu degetele şi cu sărutări cuminţi. [...]

Probabil că nu ne-am plictisi nicicând împreună dacă am şti să ne lăsăm spaţiu şi dacă iubita mea ar şti să tacă şi să viseze, să citească lângă mine şi să-mi asculte muzica. Mi-ar fi deajuns să-mi fie cea mai dragă din lume şi din viaţă dacă aş vedea-o că-i vine să plângă după ce am fost rău cu ea şi aş fi nebun după ea dacă n-ar plânge… I-aş iubi lacrimile doar când ar fi de dor sau de prea multă iubire şi i le-aş stinge cu ale mele… Dacă am putea sa vorbim de toate şi să înţelegem tot ce ne spunem, ar fi femeia lângă care am visat să trăiesc. M-aş certa cu ea fericit că nu trânteşte uşi în lipsa argumentelor şi nu spune porcării când e derutată. [...]



Aş vrea să facă tot ce-i trece prin cap şi tot ce intuieşte în mine atunci când se dezbracă pentru mine… Cu ea vreau să fac tot şi să simt tot. [...] Dacă nu mi-ar cere nimic i-aş da tot ce nici eu n-am crezut că sunt în stare… Dacă în sufletul ei ar fi cel mai frumos, n-aş pleca niciodată de-acolo.”


Imi place....Mihaela Radulescu - Niste raspunsuri....

Valiza cu amintiri..

M-am uitat in jur şi am descoperit, aruncată într-un colţ, valiza cea veche... cu amintri. Stricată, murdară. Vremea a trecut şi pentru ea. Am ridicat-o uşor şi am şters-o cu grijă de praful care, atâta vreme, a reuşit să o ascunda. Dintr-o data mi-am amintit: " Esti atât de tânără, frumoasa… Ai o viaţă întreagă înainte, ai atâtea lucruri  frumoase de facut" i-a spus el. Apoi s-a întors, şi-a luat haina, a sărutat-o părinteşte pe frunte şi a ieşit din camera goală in care se simtea inca parfumul lui.

Tristă, a închis ochii. A strâns pumnii,cu gandul sa se tina de promisiunea care si-o facuse si anume sa nu verse lacrimi, şi-a băgat capul în pernă şi s-a gândit: poate că e mai bine aşa! Si-a zis  "Să nu uiţi niciodată: minunile se întâmplă doar celor care cred în ele! Trebuie doar să lupţi şi să ai încredere!", A adormit întinsă pe marginea patului, prinsă într-un joc de amintiri pe care nu le vroia răscolite.
S-a trezit târziu, când afară era deja întuneric. La început nu şi-a dat seama unde se află: aceeaşi casă goală.S-a îmbrăcat şi a ieşit repede pe uşă. Nu ştia încotro merge, totul în jur era atât de necunoscut şi totuşi atât de familiar.
S-a oprit brusc şi s-a aşezat pe o bancă. Şi-a adunat gândurile, a scos telefonul din buzunar şi a sunat la primul număr din agendă....

Femeia misterioasa din viata lui...

Nu  stiu de ce am senzatia ca barbatii stiu foarte clar inca de la inceput ce loc vei ocupa in mintea si in inima lor: iubita, sau amanta.Putem oare sa ii condamnam daca automat suntem incluse in cea de-a doua categorie iar noi ne dorim mai mult? Nicidecum, este optiunea lor  si mai ales este datoria noastra sa ne dam seama de la bun inceput ce cauta el, pentru a evita ulterioarele discutii de genul "a fost un bou, stiam eu, toti barbatii sunt la fel". Nu, nu a fost un bou, a vrut ceva iar tu nu ai fost probabil suficient de atenta incat sa iti dai seama ce vrea. Amanta... in schimb este un personaj prezent in viata multora. Unii o condamna, altii o iubesc. Tanara sau experimentata. Barbatul are curaj sa-i spuna tot ce-i trece prin cap. Ea nu incearca din rasputeri sa-i faca pe plac. Ea e pur si simplu.
Devenita amanta din capriciu, de nevoie sau prin vocatie, ea a existat si exista.Se zice ca iubirea unei amante nu se compara cu iubirea de „acasa”, sunt de parere unii... e mult mai mistuitoare si imprevizibila. Trairile sunt superioare.Si culmea  este ca nu stiu domle'  cum se face ca  amanta este acea persoana disponibila exact atunci cand cuplul trece printr-o criza!! Insa eu ma bucur pentru cei 10% dintre barbati care isi dau  seama ca sotiile lor valoreaza mult mai mult decat amantele! Si astfel constientizeaza ca iubirea pentru partenera de viata exista inca...insa ce te faci cu cei care nu isi dau seama, care traiesc cu ele, prin ele, pentru ele...?Altii considera ca, amanta ii face fericiti si o apreciaza pentru asta, insa isi apreciaza si sotia, dar din alte motive decat cele ce tin de fericire si atunci inclina sa-si lase nevasta pentru amanta.

Amantele, in esenta lor sunt niste femei sofisticate. Ipostaza de sotie are o aura de casnica, care candva a valorat ceva, dar acum s-au asternut anii, timpurile s-au schimbat.
Trecand peste prejudecatile sociale, amantele vor ramane mereu acele personaje misterioase. Ele vor fi mereu femeile ce stiu sa iubeasca pe ascuns, mai bine ca oricare altele si sa fie rezervate, si   mereu acolo, gata sa ierte orice si sa ofere iubire neconditionata…Josnicia apartine insa barbatilor, care pe langa faptul ce joaca un dublu rol, manipuleaza doua destine. In realitate, obisnuinta este cea care primeaza, comoditatea si lasitate. Este mult mai bine sa primesti de toate, din toate partile, fara ca tu sa ai vreo obligatie.
Cum spuneam, un barbat isi poate definitiva in gand ce vrea de la tine din prima clipa in care te cunoaste. Ca lucrurile se pot schimba pe parcurs, e altceva. Oricum, "prima impresie conteaza intotdeauna". Incearca sa iti dai seama ce vrea cu adevarat si, daca ceea ce vrea el nu se potriveste in niciun fel cu ce iti doresti tu, renunta din start. E mai sigur asa. Si nu pentru amandoi, ci pentru tine.
Dincolo de orice disputa, nu stim care, dintre amanta sau nevasta, este mai castigata. Va las pe voi sa judecati si poate veti raspunde la urmatoarea intrebare: Ce este mai trist? Sa fii sotie, iar sotul tau sa se intoarca acasa mereu si sa se puna noaptea, langa tine in pat, dar totusi mintea lui sa fie la alta femeie, sa isi doreasca sarutarile si mangaierile acesteia? Sau sa fii amanta si sa stii ca totusi iubitul tau, desi se duce la sotia lui, tot pe tine te iubeste si tot tu esti in gandul lui?

De ce iti sunt recunoscatoare..?

Nu “noi” ne-am despartit, “tu” te-ai despartit de mine. Nu eu te-am parasit, tu m-ai parasit pe mine. De ce caut motive pentru care ma bucur ca m-ai parasit? Pentru ca nu le mai pot face fata celor pentru care m-ai parasit, pentru ca abia acum inteleg si descopar ce inseamna viata fara tine. Viata fara tine... nu aduce deloc a moarte si prapad, a sfarsit si remuscari, dar seamana infinit de bine a sfarsit de confuzie, de iluzii sau de suferinta. Ma bucur ca m-ai parasit pentru ca nimeni in afara de tine nu stia sa-mi faca atat de mult rau. Si crede-ma stiai sa faci rau atat de bine...

Ma bucur ca m-ai parasit. Si stii de ce? Pentru ca altfel nu as fi aflat niciodata ce inseamna sa iubesti cu adevarat. Sau sa urasti si mai adevarat. As fi crezut ca nu pot sa respir decat prin tine, ca pot sa ma cufund doar in tine, ca un univers intreg vibreaza doar in prezenta ta, ca lacrimi curg doar pentru a alunga dorul de tine, ca sangele imi zvacneste pe sub piele, clocotind doar pentru tine. Nu as fi aflat ca printr-o fisura in suflet se poate scurge tot. As fi crezut in continuare ca ai puterea de a vorbi prin nepasare in numele iubirii. Ca nu pot trai decat una cu tine si doar pentru tine. Fara noi si fara mine. Doar pentru tine. As fi ratat placerea de a fi cu mine.

Ca noi nu va mai fi nimeni... am crezut. Ca noi vor fi multi altii... am aflat. As fi crezut ca daca cineva calca intentionat peste sufletul meu si il face pulbere si praf, apoi o sa-l adune si o sa-l umple doar cu fiinta sa, eu o sa ma fac atat de mica incat el nu o sa mai incapa langa mine. Ei bine... sufletul meu este in mine, iar eu traiesc prin el. El cel putin este fericit ca suntem impreuna.
As fi crezut ca salvarea vine doar dinspre tine si nu as fi vazut disperarea cu care imi face cu mana din alta parte. As fi crezut ca ratacind in bezna o sa ma orbeasca atat de multa lumina. As fi crezut ca in iubire fiecare zi trebuie sa fie zbuciumata, ca merit sa ma framant, sa sufar, sa-mi pun intrebari, sa cad, sa nu pot sa ma ridic sau sa reusesc sa-mi gasesc echilibrul pe nisipuri miscatoare doar cand tu imi intindeai mana ca sa ma ajuti. Sa ma intreb apoi ametita de cazatura de ce m-am impiedicat iarasi. As fi trait cu impresia ca pot sa obtin din exterior ceea ce imi lipseste in interior, as fi crezut ca iubirea poate fi aruncata dupa prea multa utilizare. Sau ca este normal sa fii rasplatit cu rau cand faci prea mult bine.
Te-am iubit mult. Te-am urat cu mila. Acum iti multumesc si sunt fericita. Am pentru ce sa-ti fiu recunoscatoare. Infruntand dezamagirile, am reinvatat ceea ce stiam, dar m-ai facut sa uit cu mult timp in urma ca sunt puternica. Ca sunt puternica chiar si atunci cand cer ajutorul altora, ca nu sunt slaba daca il primesc. Ca sunt frumoasa si fara sa ma convingi tu de acest lucru. Ca nu totul s-a oprit la tine. Ca durerea unei lume pierdute este de fapt doar durerea pierderii tale. Ca am ajuns sa redescopar lumea din jurul meu si ca imi place atat de mult ceea ce vad. Ca nu m-a abandonat nimeni, ci doar m-ai parasit tu. Ca daca iubirea noastra a fost si s-a dus, unele amintiri ale ei sunt inca superbe. Daca tu nu m-ai fi parasit, nu as fi putut sa ma bucur de durere. Nu as mai fi crezut in saruturi si transfer de suflet, in imbratisari calde si tandre, intr-o iubire calma, linistita si tacuta, nu as mai fi simtit frumusetea fiecarui crampei de viata si nu as fi vazut dincolo de tine si cuvinte. Nu as fi stiut ce inseamna ca toata lumea sa fie nu impotriva ta, ci alaturi de tine. As fi crezut ca visurile tale le-au ucis pe ale mele, hranindu-se din ele. Nu as mai fi cautat in altcineva continuarea povestii noastre de dragoste. Eu nu as mai fi fost Eu, cea de acum, diferita celei de la inceput. Eu nu l-as fi intalnit pe El sau as fi crezut ca este inca un vis ce risca sa se piarda nestiut in noapte. Nu as fi raspuns chemarii sale de iubire. Si pentru acest lucru mi-ar fi parut rau!

Atitudinea este totul...

Va invit sa facem impreuna un test. E dimineata, cum simtiti ziua care va urma? Oftati din greu la gandul ca o luati iar de la capat sau va cuprinde entuziasmul in fata unor  provocari? E foarte adevarat ca nu suntem toti la fel, dar cei care reusesc sa cultive optimismul si increderea sunt aceia care se bucura de succes in viata!Pornind de la acest adevar, strategia care ar trebui adoptata  poate fii rezumata altfel: gandeste-vorbeste-actioneaza.

Daca atitudinea inseamna totul, e limpede ca poti intr-o proportie destul de mare  sa iti modelezi destinul, pentru ca succesul depinde in primul rand de felul in care gandesti. Tot ce pot sa afirm este ca nu vorbesc in necunostiinta de cauza si am simtit pe pielea mea cat de mult te  poate urca, sau cobora "atitudinea".Am avut o perioada buna de timp o atitudine negativa, asupra problemelor pe care le-am intampinat,  gandeam mult, deseori prost...analizam tot, nu gaseam solutii, gaseam numai limitari....o perioada sumbra a vietii mele...Insa am avut norocul sa am o stea norocoasa, undeva sus, care mi-a dat impulsul de care aveam nevoie sa pot vedea lucrurile altfel decat le vedeam la momentul respectiv. A trebuit  sa cobor mult, sa ma vad jos, la pamant, ca sa pot sa realizez ca este atata roz in jurul meu, trebuia numai sa vreau sa il vad..Sunt convinsa ca majoritatea dintre noi ne-am lovit de o asemenea perioada in viata la un anumit moment dat, insa e foarte important cum am trecut peste si daca am inteles ceva din toate aceste "intamplari". Eu personal am invatat in primul rand sa gandesc pozitiv, roz, cum imi place mie sa spun...Adorm numai cu ganduri frumoase, ma trezesc cu zambetul pe buze chiar si la 5 dimineata, si pastrez in suflet doar amintirile frumoase ! Restul nu ma intereseaza...Acest lucru nu inseamna insa ca m-a orbit si nu vad si lucrurile urate din jurul meu, dar m-a facut puternica , sa am incredere ca pot sa trec peste ele! Sunt convinsa ca multi dintre voi va ve-ti regasi in ceea ce am scris, si chiar daca nu imi recunoste-ti mie, pastrati pentru voi,  conform rezumatului: gandeste-vorbeste-actioneaza! Mult succes! 

Weekend..??

E duminca, m-am trezit buimaca ...Toata saptamana am avut de lucru la servici, asteptam weekend-ul asta ca pe ceva minunat, nesperat, credeam ca voi dormi intr-una ca " batranii" cum spune un bun prieten, insa nici pe departe nu a fost asa. Au avut grija prietenele  mele sa imi transforme noptile in haos; aseara a fost agitatie, galagie,  fum, nebuneala mare...iar eu trebuia sa fiu in forma ca doar eram gazda..Nimeni nu stie ca toata noaptea nu m-am gandit decat la un pat si o perna, am facut eu fata ca doar sunt un capricorn  veritabil nu ma las doborata asa usor, :) dar si cand au plecat...Doamne...ce dulce a fost somnul mi-am zis la 12.00 ma mai dau jos din pat..de unde...la 9 eram in picioare, suna telefonul, am zis Nuuu, nu telefonul am uitat sa il inchid :)) am raspuns cred ca din greseala...si ce credeti, o voce suava imi spune: Cum inca nu te-ai trezit?mergem la Sinaia...:)), nu am apucat sa dau un raspuns, atat imi trebuia sa spun Nu, sa le stric toata buna dispozitie, pe care ei mi-o garanteaza de fiecare data..Asadar m-am trezit, mi-am baut cafeaua mi-am dat catelusa  afara, care  se uita la mine cu ochii ei frumosi si mari ... iar acum ce credeti...fac bagaje..:) Ce nu stiu ei, este ca eu deja ma gandesc la weekend-ul viitor si imi promit mie ca il voi dormi pe tot...:)

Dor de mare...

Mergem pe malul marii, cu ganduri asteptate,
Si valuri reci si sumbre acopereau priviri,
In unduiri senine si zambete uitate,
De nostalgia calda a candidei iubiri


Treceau ca doua umbre, idei apropiate,
Si singuri in tacerea lovita des de valuri,
Am intocmit destine, in zambete-ncercate.


A fost atunci un august cu zile insorite
Vacanta fara ingeri, si zambete in stol,
Te-am intalnit acolo, in marea cu pepite
Lasate-n asteptare si in gandul cel dintai.

Eu...

Sunt vesela, rad mult....
Imi place....mereu sa cred in cineva,
Cateodata ....ma pierd in detalii si uit sa traiesc clipa,
Uneori.....cant si dansez prin casa ca o nebuna...:)
Deseori.....imi fac prea multe griji pentru nimic,
Nu uit niciodata....respectul fata de oameni si  persoanele
care m-au facut sa zambesc,
Am luat de la mama....bunul simt,
Ma simt.....puternica,
Ma tem....de schimbari,
Plang....uneori prea mult,
As vrea...sa nu uit niciodata sa zambesc,
Iubesc......oamenii, si pe Amy,  catelusa mea:)
Urasc......zilele de luni,
Mi-as dorii......sa am mai mult timp,
Rar...mi se intampla sa fac mancare,:)
Des...mi se reproseaza ca sunt prea slaba in fata celor dragi,
Ma bucur....de lucrurile mici,
Intodeauna.....imi iau deciziile singura,
Am nevoie...... de timp, de bani,
Niciodata....nu spun Adio.

Special...

Nu m-am trecut prezenta in "lista" zilelor trecute, insa o sa imi justific absenta  mea intr-un mod placut, de suflet zic eu.  Asadar..... weekendul am avut placerea sa mi-l petrec la "crestinarea" lui Mateo, un micut deosebit, care sunt convinsa ca are foarte mare potential in viitor, spun asta si din prisma parintilor lui, niste oameni cu totul si cu totul speciali , care nu am niciun dubiu ca  vor face totul pentru a-i  oferi o  educatie  asa cum trebuie  pentru Mateo.. Am avut timp suficient sa stau langa micut, atat  de mult,  incat  m-au cuprins toate emotiile posibile, (ca asa sunte noi femeile....), emotii care s-au trasformat in  lacrimi, de fericire bineinteles...Am mai participat la evenimente de genul, insa de data asta parca a fost altceva...(cum spune buna mea prietena..." poate data viitoare  e in familie" :)), pana atunci va las o poza cu micutul Mateo, eu ma duc sa ma " scutur"  ca  poate imi trec si emotiile intre timp...:)) O seara placuta..!

Emotie de toamna...

Suntem intr-o zi ca oricare alta. In drum spre casa observ cerul ce se innegrise de nori de parca ar fi fost inceputul unui potop, insa asta nu avea sa se intample, desi cativa stropi de ploaie tot au cazut. Imi placea, de fapt de obicei imi place toamna, parca ma si vad ...putin zgribulita de frig  cu gandul sa ajung acasa pentru a bea un ceai fierbinte...Multi spun ca toamna este un anotimp trist, mie mai degraba mi se pare romantic, nu ca as fi vreo romantica de felul meu...Desi astazi a fost o zi mai speciala, si am avut parte de o multime de lucruri care m-au facut sa zambesc, mi-am pastrat cateva ganduri pentru emotiile de toamna...dar nu prea multe, sa nu ma ratacesc printre ele..:)
Asadar va doresc o toamna ca in basme, asa cum este  ilustrata in videoclip!
ttp://www.youtube.com/watch?v=F1qV-JDAvhk

In stil boem..oare?

Nu stiu de ce azi mai mult ca oricand am simtit nevoia sa ascult Vama Veche, imi place,  desi trebuie sa recunosc ca nu ma caracterizeaza acest stil boem cu care ne incanta Tudor Chirila. Poate este din cauza articolului citit despre el astazi intr-un tabloid bine cunoscut, pentru  ca Da,  si eu citesc ziarele online....:) Era vorba despre faptul ca a trimis un sms catre fosta, actuala  sau viitoarea consoarta ( ce o mai fii),  prin care o cerea de sotie "intamplator" de ziua acesteia... Foarte frumos! toata presa l-a condamnat ca nu este "barbat" ca nu prin astfel de modalitati se  fac cereri in casatorie, serios??  Fiecare dintre noi are dreptul sa faca din acest moment poate unic in viata, ce simte atata timp cat ii este permis, iar faptul ca nu a primit raspuns la sms, nu are nicio relevanta,   nu insemna ca i-a displacut neaparat Divei  modalitatea de a fii ceruta in casatorie, se poate sa fi avut "N" motive pentru  care a procedat asa, pe care numai ea le stie ( si bine face).Sunt convinsa ca Tudor Chirila, in esenta lui, nu cu notiunea de " a fii barbat" are probleme....
 Nu pot sa ma abtin sa nu comentez  cu privire la masculinitate, in primul rand eu cred ca pentru  asta  ar trebui intrebate intodeauna  femeile!! Reprezentarile lor despre ce insemna sa fii barbat sunt cu totul altele decat reprezentarile barbatilor despre ei insisi. Mi s-a intamplat la un anumit moment in viata sa ma "lovesc" de aceasta diferenta de opinie sa ii spunem, atunci nu am avut ocazia sa imi exprim parerea , insa o voi face acum. Din punctul meu de vedere sunt 5, pe langa altele 100:)- caracteristici specifice ale masculinitatii:
1. a nu te putea dispensa de prezenta feminina ( care poate lua chipuri diferite), lucru pe  care ti-l asumi.
2. a avea mereu proocuparea de substrat a seductiei( a fi capabil de seductie, dar si vulnerabil la ofensiva ei)
3.a fi in stare sa spui Nu, cu discernamant
4. a suporta cu sobrietate esecul
5. a nu face din masculinitate o ideologie.
Asadar recunoasteti fetelor ca : "a fii barbat" este genul de afirmatie pe care numai o femeie o putea formula.....:)          

ID-ul, ce au avut, si ce au pierdut...?!

"Insitutie de invatamant superior acreditata, libera, deschisa, autonoma din punct de vedere academic si economico-financiar",  acest text il gasiti pe site-ul Universitatii Spiru Haret, si care a fost afisat pe durata intregului scandal atat de mediatic; pai ce pot sa spun decat  bravo lor , si asta nu numai ptr ca sunt unul dintre studentii care invata in aceasta Institutie, ci pentru ca am vazut cu ochiul liber ca persoanele care reprezinta Universitatea Spiru Haret, s-au bazat inca  de la inceput pe ceva; dovada faptul ca atat de tare a fost revoltata "Abramburica" de lucruri care daca arunci doar o privire in interiorul orelor de curs la alte Facultati ai sa vezi ca nu e nicio diferenta intre ele si " Spiru",  incat in final nu a reusit decat sa desfinteze ID-ul, iar asta din punctul meu de vedere nu e decat un lucru bun.La un moment dat se vorbea despre faptul ca studentii din aceasta Institutie nu sunt la fel de informati ca cei de la  alte Facultati, zau??? ma intreb daca mai tineti  minte cum se fac proiectele pentru  perioada de practica, cum se umbla din bloc in bloc  sa faci sondaje sa iei un amarat de 7, sau 8, si te bucuri frate ca l-ai luat...., Doamna" Abramburica" sa stiti ca si noi studentii din Spiru Haret facem aceste lucruri, poate spre surprinderea dumneavoastra. Insa eu la altceva as vrea sa va rog sa va ganditi - sa fi un elev,  student si mai ce vrei tu silitor, apreciat, informat depinde numai de tine ,si nu de Institutia in care inveti; daca iti dai seama intr-o dimineata ca numai bine informat, poti sa ajungi undeva sus, sa crezi ca numai de tine depinde , si aici va amintesc de copii care nu au posibilitati materiale nici de altfel, si ajung totusi "cineva"  numai datorita lor, ptr ca isi doresc lucrul asta, ptr ca au vointa ,si sunt convinsa ca nu  au studiat la  nicio Facultate cu  renume. De fapt mi-ar fii placut sa cred in ce spune  Eminescu dar din pacate ramane doar la  stadiul de  citat:"Caracterul insa al unei scoli bune e ca elevul sa invete in ea mai mult decat i se preda, mai mult decat stie insusi profesorul"

Mi-e dor de roz...

Da! mi-e dor de roz, figurat vorbind categoric, mi-e dor de privirile blande ale oamenilor de acum ceva timp, si cand spun asta ma refer la maxim acum 4, 5 ani cand eram destul de capabila sa inteleg lucrurile exact asa cum sunt ele. Sa fie oare din cauza ca nu era "criza" pe atunci? Mi-e dor de macar o persoana pe care sa o opresc pe strada sa o intreb de o adresa, o cafenea pe care nu stiu dom'le unde e, ca e mare Bucurestiul asta, si care sa imi raspunda zambind sau macar sa nu ii mai vad fata crispata de deranj. Acest lucru l-am constatat recent intreband vreo 2,3 persoane de o anumita cafenea.Le spun ma scuzati, zambesc frumos, usor dezamagita de chipurile lor transformate parca la auzul intrebarii mele.Plec cu gandul ca trebuie sa ma descurc singura, si m-am descurcat dom'le, dar nu la mine era problema ca solutii aveam o mie, insa asta mi s-a parut cea mai rapida; intr-un final aceeasi fata crispata de care aminteam a revenit la sentimente mai bune, adica explicandu-mi unde este cafeneaua cu pricina, era insa prea tarziu...ma descurcasem singura! Pe drum ma intrebam ce i-a facut oare pe oamenii astia sa isi piarda dorinta de a socializa intr-un mod placut macar ptr cateva secunde..?! Au uitat sa se bucure de lucrurile mici, de un zambet, de o privire calda, de roz..? Acum "prietenii" care il citesc pe Freud imi vor spune ca dorinta de " roz" denota o rautate interioara, insa eu le voi spune ca prietenii mei nu au descoperit aceasta latura la mine si nici nu o vor descoperi!