M-am uitat in jur şi am descoperit, aruncată într-un colţ, valiza cea veche... cu amintri. Stricată, murdară. Vremea a trecut şi pentru ea. Am ridicat-o uşor şi am şters-o cu grijă de praful care, atâta vreme, a reuşit să o ascunda. Dintr-o data mi-am amintit: " Esti atât de tânără, frumoasa… Ai o viaţă întreagă înainte, ai atâtea lucruri frumoase de facut" i-a spus el. Apoi s-a întors, şi-a luat haina, a sărutat-o părinteşte pe frunte şi a ieşit din camera goală in care se simtea inca parfumul lui.
Tristă, a închis ochii. A strâns pumnii,cu gandul sa se tina de promisiunea care si-o facuse si anume sa nu verse lacrimi, şi-a băgat capul în pernă şi s-a gândit: poate că e mai bine aşa! Si-a zis "Să nu uiţi niciodată: minunile se întâmplă doar celor care cred în ele! Trebuie doar să lupţi şi să ai încredere!", A adormit întinsă pe marginea patului, prinsă într-un joc de amintiri pe care nu le vroia răscolite.
S-a trezit târziu, când afară era deja întuneric. La început nu şi-a dat seama unde se află: aceeaşi casă goală.S-a îmbrăcat şi a ieşit repede pe uşă. Nu ştia încotro merge, totul în jur era atât de necunoscut şi totuşi atât de familiar.
S-a oprit brusc şi s-a aşezat pe o bancă. Şi-a adunat gândurile, a scos telefonul din buzunar şi a sunat la primul număr din agendă....
