Ne ascundem uneori dupa cuvinte si ne amagim ca putem fi fericiti in dosul lor, sperand ca ele (ACELE cuvinte) isi vor asuma singure LASITATEA NOASTRA, uneori atat de fireasca, de umana dar…atat de dureroasa pentru oamenii de langa noi, cei dragi, pe care nu vrem sa-i ranim.
Si atunci…!?
Atunci…tacem. Dar tacerea noastra e plina ochi de cuvinte. De cuvinte pe care nu vrem sa le rostim, sau ...nu putem!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu